Handbalistele de la CSS Caracal se pregătesc în această perioadă pentru startul noului sezon. Aproape două săptămâni au mai rămas până la primele meciuri oficiale, junioarele II de la Caracal având primul turneu la Rm. Vâlcea.
Deşi pregătirea sportivelor sale merge bine, directoarea de la CSS Caracal, Larisa Olteanu, s-a arătat nemulţumită de ultimele schimbări făcute de Federaţia Română de Handbal.
„Fetele sunt bine, nu avem probleme de lot şi ne continuăm programul stabilit. Suntem nemulţumiţi de modificările Federaţiei Române de Handbal din ultima perioadă. La nivelul junioarelor II, până acum mergeau trei echipe mai departe, după ultimele intervenţii de la nivelul regulamentului vor merge doar două formaţii. O să vedem pe ce criterii s-a ajuns la această decizie, pentru că eu sunt puţin derutată. Nu mi se pare normal, FRH nu dă şanse egale echipelor. Cine ştie ce ne mai aşteaptă pe viitor”, a spus profesoara de la CSS Caracal.
Caracalencele au programat în această săptămână un meci de verificare cu handbalistele de la LPS Slatina, pregătite de profesorul Gavriel Kozma, urmând ca miercuri sportivele Larisei Olteanu să treacă pe la medic.
„Avem programat un meci cu Slatina în această săptămână, iar miercuri facem vizita medicală. Pe 31 septembrie vom primi vizita unor grupe de junioare din Bulgaria, iar joi, 3 octombrie, plecăm spre Rm. Vâlcea, unde avem primul turneu”, a spus Larisa Olteanu despre programul handbalistelor sale.
Lotul echipei CSS Caracal, generaţia născută 1998-1999: Alexandra Nemoianu, Denisa Ciobanu, Adela Baciu, Andreea Neagoe, Maria Fugaru, Cristina Dăogaru, Alexandra Bojan, Bianca Ciugulin, Georgiana Ivănescu, Cristina Branişte, Bianca Dinuţ, Andra Ţălu, Simona Nedeianu, Roxana Olteanu, Teodora Sandu, Nicoleta Ristea, Ioana Niţu, Andreea Radu. Profesori: Larisa şi Adrian Olteanu.