Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Listarea Nuclearelectrica a fost un succes"

Publicat in Bursa, luni 23 septembrie 2013 ·

* Update 10:07 Oferta Nuclearelectrica s-a încheiat la preţul minim de 11,2 lei/acţiune

Oferta Nuclearelectrica s-a închis la preţul minim de 11,2 lei/acţiune. Investitorii mici care au subscris în primele trei zile ale ofertei beneficiază de un discount de 8%, adică vor plăti 10,304 lei/acţiune.

Fondul Proprietatea a participat la majorarea de capital a Nuclearelectrica astfel că în companie vor intra, în total, 70,2 milioane euro.

---

* Reuşita SNN va influenţa pozitiv viitoarele IPO-uri

Oferta Nuclearelectrica (SNN) pentru listarea companiei la bursă a fost un succes, fiind suprasubscrisă pe fiecare tranşă, potrivit brokerilor intermediari.

Tranşa mică din ofertă a fost suprasubscrisă de 5,63 ori, investitorii dorind să achiziţioneze peste 14 milioane de titluri SNN, faţă de 2.536.862 puse la bătaie, iar tranşa mare, unde s-au depus ordine de subscriere de cel puţin 15.000 de acţiuni, a fost suprasubscrisă de 2,3 ori, cerându-se aproximativ 3 milioa­ne acţiuni faţă de 1.268.412 oferite acestui segment, potrivit lui Nicolae Moroianu, Director Executiv BT Securities.

Domnia sa ne-a precizat că şi tranşa investitorilor instituţionali, care a reprezentat 85% din întreaga ofertă, a fost suprasubscrisă, nedorind să ne menţioneze procentul.

Segmentul subscrierilor mici are o pondere de 10% din acţiunile oferite, în timp ce al investitorilor mari reprezintă 5% din titlurile listate. Preţul de subscriere pentru tranşa mică şi pentru cea mare este fix, de 15 lei/unitate, iar în cazul investitorilor instituţionali va fi cuprins în intervalul 11,2 lei/acţiune şi 15 lei/acţiune. Investitorii care au subscris pe tranşa mică în primele trei zile vor beneficia de o reducere de preţ de 8%, iar cei ce au plasat ordinele din a patra zi a subscrierii - de un discount de 3%. Investitorii de retail care au subscris pe tranşa mare vor plă

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°