Am avut un vis. Nu că ar fi ceva neobişnuit, dar nu am mai visat niciodată cu un psihoterapeut. Atunci când te trezeşti, dacă priveşti fereastra, uiţi ce ai visat. Dacă stai şi priveşti un perete, de exemplu, visul îţi rămâne „în faţa ochilor”.
Era o dimineaţă de toamnă friguroasă, prea friguroasă pentru sfârşit de septembrie. Mă încăpăţânez să nu folosesc pătura „de iarnă”, deşi gradele domnului Celsius au luat-o la vale. Şi am privit peretele, deci mi-am amintit ce am visat.
Eram într-un cabinet, ordonat, frumos chiar. Nu era nimeni şi nu ştiam ce căutam pe acolo. Privind în jos am văzut o carte de vizită scrisă cu auriu şi în relief. Claudia Udroiu, psihoterapeut, am citit, în visul meu din care nu înţelegeam nimic.
Nu ştiu cine este Claudia Udroiu, nu ştiu, de fapt, ce face un psihoterapeut. În vis.Apoi, am auzit nişte zgomote din alea tăcute, dar care se rostogoleau spre uşa din lemn masiv şi cu intarsii din os. În vis este posibil orice. Când zgomotele au ajuns la uşă, în loc să bată politicos, au început să tragă de clanţa simplă, de uşă de duzină.
După ce am băgat cartea de vizită în buzunarul pe care nu îl aveam, am deschis timid uşa. Zgomotele s-au oprit şi au început să se furişeze în cameră. După vreo două minute am înţeles ce era de fapt. Vocea psihoterapeutei pe nume Claudia Udroiu vorbea cu o fetiţă, nu mai mare de nouă ani. Îi cerea nişte referinţe despre un subiect pentru teza despre Italia. Fetiţa susţinea că această ţară are capitala la Roma, dar psihoterapeuta pe nume Claudia Udroiu spunea, folosind repetiţia, că minte.
M-am gândit dacă fetiţele de nouă ani învaţă despre Italia la această vârstă. Se pare că da. Evident, în vis, unde totul este posibil.
După ce şirul de zgomote s-a desfăşurat în totalitate, în cameră se auzea doar atât: „tu, fata de nouă ani, ai minţit!”.
Atunci m-am trezit, şi gândindu
