Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delta Vacaresti, un colt de rai in inima Bucurestiului: scandalurile interminabile care o lasa a nimanui

Publicat in Ziare.com, luni 23 septembrie 2013 ·

Delta Vacaresti din inima Bucurestiului, un colt de rai unde natura nu a fost distrusa inca, asteapta sa fie declarata arie urbana protejata.

Toata lumea pare a fi de acord. Ecologistii, ONG-urile, primaria, Academia Romana, cu totii si-au dat acceptul pentru a oferi acestui teren spectaculos statutul de arie protejata. Dar, ca de obicei, lucrurile nu sunt atat de simple pe cum par.

Membrii organizatei Salvati Delta, cei care au si conceput dosarul de declarare a acestei zone drept arie protejata au anuntat, vineri, cu surle si trambite, ca mai este putin pana cand zonei i se va da statutul sau de drept. Pana aici nimic complicat. Lucrurile devin intortocheate in momentul in care in scena apar fostii proprietari ai terenului.

Peste 140 de familii au ramas fara terenuri in anii '80 si le-au revendicat in instanta. Oamenii spun ca pe locul unde acum se afla aceasta zona salbaticita ei sau stramosii lor aveau case. Ceausescu a decis sa le darame pentru a face un lac de acumulare. Planul dictatorului a fost curmat de revolutie inainte de a inunda zona dar dupa ce a apucat sa ia terenurile oamenilor.

Delta Vacaresti, o zona cu specii de pasari protejate, vulpi si dihori

Din punctul de vedere al ONG-urilor, delta Vacaresti este o comoara ecologica. Desi zona se invecineaza pe toate partile cu blocuri turn, ea este o oaza naturala in care traiesc numeroase specii de pasari si mamifere (vidre, dihori, vulpi) pe care, in mod normal, ar fi imposibil sa le gasesti in zonele urbane.

"Este o zona naturala care s-a dezvoltat tocmai pentru ca interventia omului a fost minora si natura si-a reintrat in drepturi. Vorbim de peste 90 de specii de pasari dintre care 40 sunt protejate. Vorbim de un adevarat muzeu viu in centrul Bucurestiului. Mai avem foarte putin sa il transformam in parc natural urban. @

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°