Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crina Pintea, singura jucătoare de la HC Zalău convocată la naţională

Publicat in Magazin Salajean, luni 23 septembrie 2013 ·

Selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat 23 de jucătoare la acţiunea echipei naţionale, începută duminică, la Cheile Grădiştei şi care se va încheia mâine. Cele mai multe handbaliste chemate la lot sunt de la HCM Baia Mare şi ASC Corona Braşov, fiecare având câte şase reprezentante.

De la HC Zalău, Gheorghe Tadici a convocat o singură jucătoare, pe pivotul Crina Pintea, handbalistă care a făcut parte din naţionala României şi la Campionatul European de anul trecut, din Serbia.

Acţiunea de la Cheile Grădiştei face parte din planul de pregătire al seleţionerului Gheorghe Tadici, pentru Campionatul Mondial din Serbia, din luna decembrie.

Următoarea acţiune este programată în perioada 16 – 27 octombrie, care va fi încheiată cu cele două jocuri de calificare la Campionatul European din 2014. “Tricolorele” lui Tadici vor întâlni, într-o dublă manşă, naţionala Norvegiei. Primul meci este programat în data de 23 octombrie, de la ora 18, la Oradea, iar al doilea va avea loc în data de 27 octombrie, la Bergen (Norvegia).

Lotul convocat de Gheorghe Tadici la Cheile Grădiştei: portari – Paul Ungureanu, Mirela Nichita, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu; extreme – Valentina Ardean, Ionela Dincă, Ada Nechita, Laura Chiper, Aneta Pîrvuţ; pivoţi – Crina Pintea, Daniela Raţiu, Raluca Agrigoroaie; linia de 9 metri – Aurelia Brădeanu, Dana Băbeanu, Renata Ghionea, Luciana Marin, Eliza Buceschi, Diana Druţu, Gabriela Mihalschi, Adriana Ţăcălie, Raluca Anghelina, Gabriela Perianu şi Alexandra Gogoriţă.

comments

Selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat 23 de jucătoare la acţiunea echipei naţionale, începută duminică, la Cheile Grădiştei şi care se va încheia mâine. Cele mai multe handbaliste chemate la lot sunt de la HCM Baia Mare şi ASC Corona Braşov, fiecare având câte şase reprezentante.

De la HC Zalău, Gheorghe Tadici a convocat o singură juc

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 38 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 53 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 38 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°