Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandaluri între vecini la Blaj. Jandarmii au sancţionat şase persoane pentru tulburarea liniştii publice sau pescuit ilegal

Publicat in Alba24, luni 23 septembrie 2013 ·

Jandarmii au sancţionat şase persoane din municipiul Blaj şi oraşul Cugir pentru injurii şi expresii jignitoare în public, pescuit fără documente legale şi scandaluri.

Potrivit jandarmilor, strada Livezii şi strada Alexandru Borza din municipiul Blaj au fost sâmbătă şi duminică scenele unor violenţe verbale în urma cărora două persoane au fost sancţionate contravenţional. Primul incident s-a petrecut sâmbătă, 21 septembrie, la ora 9.10, iar vinovată de producerea acestuia a fost găsită Regina M., în vârstă de 41 de ani. Supărată pe un vecin, aceasta l-a înjurat şi l-a ameninţat cu acte de violenţă. Solicitaţi să intervină prin apel la 112, jandarmii au ajuns în scurt timp la locul incidentului, au acţionat pentru aplanarea acestuia şi au sancţionat-o pe femeie cu amendă în valoare de 200 de lei.

A doua situaţie a fost semnalată duminică, 22 septembrie, la ora 22.50 şi a apărut tot între doi vecini, pe fondul consumului excesiv de alcool. Aflat în avansată stare de ebrietate, un bărbat în vârstă de 39 de ani şi-a adus aminte de divergenţele mai vechi pe care le avea cu un cunoscut, s-a deplasat la domiciliul acestuia, l-a înjurat şi l-a ameninţat cu bătaia. Intervenţia oportună a jandarmilor a prevenit escaladarea violenţei şi apariţia unor fapte mai grave. Vinovatul a fost identificat ca fiind Alex M. şi a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei.

Doi bărbaţi din Blaj au fost surprinşi de un echipaj de jandarmerie în timp ce pescuiau în râul Târnava Mare deşi nu aveau permis de pescuit. S-a întâmplat duminică, 22 septembrie, la ora 18.30, în timpul unei activităţi de prevenire şi combatere a braconajului piscicol organizată de jandarmeria locală. Cei doi au fost identificaţi ca fiind Vasile D. (32 de ani) şi Florin Z. (42 de ani), au fost sancţionaţi contravenţional şi au fost îndrumaţi să-şi achiziţioneze documente legale pentru a avea

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°