Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flavius Stoican, prezentat la Dinamo! Vezi ce schimbări a anunţat

Publicat in Ziarul Ring, luni 23 septembrie 2013 ·

Flavius Stoican, noul antrenor al lui Dinamo, a fost prezentat oficial. Finanţatorul echipei din Ştefan cel Mare, Ionuţ Negoiţă, a explicat de ce a fost ales Stoican.

"Avem cel mai tînăr antrenor din Liga 1, şi eu sînt cel mai tînăr finanţator din Liga 1. Stoican cunoaşte destul de bine ce se întîmplă la Dinamo. A avut un început bun la echipa a doua, dar îl recomandă şi faptul că a fost o perioadă sub bagheta lui Mircea Lucescu. Am înţeles că se spune că Dinamo plăteşte prost. Mulţescu era printre cei mai bine plătiţi antrenori din Liga 1. Stoican va fi plătit în funcţie de performanţele pe care le realizează. Şi jucătorii lui Dinamo sînt în top 3-4 al salariilor din fotbalul românesc", a spus Negoiţă.

Odată cu instalarea lui Stoican s-au operat modificări şi în ceea ce priveşte staff-ul care-l va ajuta pe Flavius. El va fi ajutat de Dorin Mateuţ, în timp ce Ionel Augustin va fi scouter-şef. Proaspăt instalat pe banca tehnică, Flavius Stoican a anunţat deja primele măsuri pe c are le va lua pentru ca echipa să-şi atingă obiectivele. "O să vedeţi că rezultatele se vor schimba. Pe Dănciulescu mă voi baza, e treaba mea să-l fac să fie foarte bine pregătit. Căpitan va rămîne Cosmin Matei, eu cred în calităţile lui. El poate ajunge mult mai departe de Liga 1. Eu sînt convins că nu vor fi probleme de disciplină. Am văzut că unii spun că eu vin gratis. Nu, eu vreau în primul rînd să muncesc. Nu pun banii pe primul loc. Banii vor veni atunci cînd munca ta dă rezultate. O să discut cu jucătorii. Vreau să ştiu fiecare ce probleme are, ce post preferă. Ştiu de cînd jucam că aceste lucruri sînt foarte importante", a declarat noul tehnician al lui Dinamo.

Flavius Stoican l-a înlocuit pe Gheorghe Mulţescu pe banca tehnică a dinamoviştilor.

MAI CITEŞTE: Flavius Stoican, noul antrenor al lui Dinamo

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 38 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 53 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 23 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°