Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lege pentru Roșia Montană. Se pregăteşte Grinţieş?

Publicat in Ceahlaul, marți 24 septembrie 2013 ·

* senatorul nemţean Ioan Chelaru a fost desemnat să facă parte din Comisia specială pentru Roșia Montană * “Reglementarea legislativă nu va fi special pentru Roșia Montană”, a declarat parlamentarul nemţean Senatorul Ioan Chelaru a fost din nou desemnat să facă parte dintr-o comisie care să rezolve o problemă spinoasă a țării. După comisia de modificare a Constituției, social-democratul romașcan este membru al Comisiei speciale pentru Roșia Montană sau, în termeni populari, Comisia Cianura. “Desemnarea mea mă onorează, dar în același timp mă obligă și mă responsabilizează. Din comisie fac parte membri care prin experiență au dat dovadă de echidistanță, imparțialitate și echilibru. Nu vrem să dăm naștere la interpretări, de aceea nici nu-mi voi exprima un punct de vedere personal. Am răbdare și am răbdarea să ascult toți factorii implicați. Săptămâna aceasta vom începe lucrările comisiei. Vom discuta cu miniștrii, cu reprezentanții societății civile și care se opun acestui proiect, iar două zile ne vom afla la Roșia Montană, pentru a discuta cu oamenii care doresc acest proiect, inclusiv cu reprezentanții firmei care deține licențele pentru a prelucra aurul. Firma deține licențele din 1999, iar până acum niciun Guvern nu a luat vreo poziție clară”, a declarat senatorul Ioan Chelaru. Parlamentarul explică clar faptul că proiectul inițial de lege emis de Guvern poate suferi modificări în urma discuțiilor: “Procedurile vor dura măcar o lună de zile. Mă bucur că din comisie fac parte oameni de bună credință, iar discuțiile nu sunt în interior deloc tensionate. Oricum, reglementarea legislativă nu va fi special pentru Roșia Montană. Vorbim de o legislație generală, absolut necesară”, a declarat senatorul Ioan Chelaru. Parlamentarul a declarat că, pentru Neamț – zona Grințieș – exploatarea zăcământului de uraniu – situația este una diferită, mai ales prin tehnologia ce urme

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 4 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 4 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 5 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 8 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Nicușor Dan: România poate să genereze 5 milioane de voturi pentru o direcție pro-occidentală

Gandul acum 8 ore
Nicușor Dan a recunoscut diferența de voturi din primul tur între el și George Simion, dar s-a declarat optimist în perspectiva turului doi. El consideră că România poate mobiliza cel puțin 5 milioane de voturi în favoarea unei direcții pro-occident

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 13 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 6 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°