Trei explozii puternice au fost auzite de jurnaliştii AFP în această dimineaţa în centrul comercial Westgate, la Nairobi, unde forţe de ordine kenyene au lansat un nou asalt, în încercarea de a prelua controlul împotriva comandoului islamist baricadat de aproximativ 40 de ore în clădire. Sursa: REUTERS
Exploziile au urmat unor tiruri puternice, care au durat aproximativ 15 minute, au precizat jurnalişti AFP prezenţi la faţa locului, potrivit Mediafax.
Armata kenyană a anunțat aseară căcei mai mulţi dintre ostaticii au fost salvaţi.
"Cei mai mulţi dintre ostatici au fost salvaţi, iar forţele de securitate au preluat controlul" aproape asupra întregii clădiri, a anunţat armata kenyană într-un mesaj postat pe Twitter.
Cu toate acestea, salvatorii prezenţi într-un post la Westgate au declarat că nu au primit vreun ostatic, informație confirmată și de jurnaliștii străini aflați la fața locului.
Cel puţin 59 de oameni au murit şi alţi 175 au fost răniţi într-un atac armat produs într-un mall din capitala Kenyei, situat într-o zonă frecventată de mulți străini. Islamiştii somalezi Shebab, care au legături cu Al-Qaida, au revendicat, pe contul lor de Twitter, atacul.