Niciodată toamna nu fu mai frumoasă! Nici vara!
Am avut un an agricol bun, spre foarte bun. Atât de foarte bun încât dă pe-afara graniţelor. Iarăşi am devenit Grânarul Europei, poreclă care ni s-a dat încă din perioada interbelică. Asta ştim noi ancestral: să facem pâine şi vin. C-avem ce ne trebuie, când avem ce ne trebuie în cap. Ceauşescul s-a ambiţionat să compună o industrie românească şi a reuşit într-o bună măsură, doar că noua revoluţie a distrus totul, sistematic, metronomic, sadic, dezechilibrându-ne economia. Ne-a rămas agricultura, cenuşăreasa economiei, cea practicată de plebe, de talpa ţării, adică de ţărani. Astfel, agricultura a rămas un fel de „Ultimul tren din Gun Hill“ celebrul film cu văcari americani, ultima şansă de a mai cârpi nenorocita noastră de economie fără să poluăm ambientul patriei. După cum vedem, ţăranii noştri, domnii fermieri de la toate nivelurile şi-au luat sarcina în serios şi şi-au făcut treaba pe câmpurile din dotare, îngrăşindu-le şi irigându-le cum au putut. Rezultatul a fost pe măsură: cea mai mare producţie de cereale din ultimii opt ani şi a doua producţie din ultimii 43 de ani. Cum ziceam mai sus, am redevenit Grânarul Europei, ocupând locul doi în ierarhia marilor producători agricoli din Bătrânul Continent. Întrecând mari ţări pe care nu le mai enumăr, ca să nu le umilesc.
Aşadar, am putea juca geamparalele sau vreo feciorească de Apateu de bucuria acestei mari recolte. Vax albina crema puca!, precum zicea prietenul meu Dem Rădulescu. Căci deşi pământul a dat aceste mari cantităţi de cereale, cei care le-au semănat, le-au întreţinut şi le-au recoltat se aleg cu praful de pe tobă. Întrucât marea majoritate a fermierilor nu au spaţii de depozitare a cerealelor, trebuie să-şi vândă produsele unor intermediari posesori de aceste depozite, pe un preţ de nimic. Astfel că cei mai mulţi fermieri nu-şi scot nic
