Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii s-au lăsat păgubaşi: Un tanăr mort de beat şi drogat este capabil de viol?

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 24 septembrie 2013 ·

La o alcoolemie calculată de 5,5 grame la mie, tanărul de 20 de ani era teoretic decedat. Comisia medicală nu s-a putut pronunţa dacă tanărul era capabil de a întreţine relaţii sexuale cu bunica

Medicii legişti au fost chemaţi să se pronunţe în două randuri asupra capacităţii unui tanăr din Sihlea de a întreţine relaţii sexuale, respectiv de a comite un viol asupra propriei bunici. Niciunul dintre cele două rapoarte de expertiză realizate de Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi nu au clarificat însă lucrurile iar la ultimul termen de judecată, vineri, instanţa a respins atat solicitarea de liberare din închisoare cat şi obiecţiunile apărătorului inculpatului. Primul dintre rapoarte a stabilit că tanărul avea discernămant în momentul comiterii presupusei fapte, dar l-a diagnosticat cu o “tulburare de personalitate de tip borderline”. Primul raport de expertiză a fost realizat de o comisie formată din doi medici psihiatri şi un medic legist. La al doilea raport, apărătorul inculpatului, dar şi instanţa, au solicitat ca medicii să se pronunţe asupra capacităţii tanărului de a întreţine relaţii sexuale în condiţiile unei alcoolemii ridicate şi a consumului de substanţe halucinogene. Cea de-a doua expertiză a fost realizată de trei medici legişti şi un chimist, tot din cadrul INML Iaşi. Conform obiectivului stabilit de instanţă, comisia urma să se pronunţe dacă “o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi a substanţelor cu efect halucinogen, este capabilă să aibă un act sexual finalizat prin ejaculare, raportat la persoana numitului Giot Cătălin şi pe baza probelor administrate pană la acest moment”. Experţii au calculat nivelul teoretic al alcoolemiei după cele declarate de inculpat, respectiv 500 ml de cogniac Cavadoro şi alţi cinci litri de bere în intervalul 19.00- 21.00. Conform declaraţiilor lui Giot, acesta a mai consumat o ţigară cu substanţe etnobotani

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 13 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°