*Valoarea pagubelor produse de ape în această lună, se ridică la suma de 4.085.396 lei, spun reprezentanții Prefecturii *Au fost distruse străzi, în câteva comune ale județului, case și anexe gospodărești, podețe și o construcție hidrotehnică, puțuri și pompe de apă
Lucian-Eduard Simion, prefectul județului, a convocat la începutul acestei săptămânii trecute, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţa extraordinară ce s-a desfăşurat la sediul instituției.
În cadrul întâlnirii au fost adoptate două hotărâri. În prima hotărâre au fost aprobate Rapoartele Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă referitoare la constatarea şi inventarierea pagubelor produse de ploile torenţiale înregistrate în perioada 12-14 septembrie 2013 în oraşul Isaccea şi în comunele Frecăţei, Somova şi Baia, precum şi constituirea, prin Ordin al Prefectului, a Comisiei judeţene pentru constatarea şi evaluarea pagubelor produse de ploile torenţiale. Prin cea de-a doua se constată necesitatea de a interveni, de urgenţă, pentru executarea unor lucrări care au ca scop punerea în siguranţă a infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor aflate în proprietatea Unităţilor Administrativ Teritoriale din judeţ.
Nota de fundamentare întocmită de specialiştii în domeniu, relevă o sumă în cuantum de 1.870.000 lei, pentru care se va solicita alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru situaţii de urgenţă, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013.
De asemenea, în urma evaluării pagubelor produse de fenomenele meteo extreme din perioada 12-14 septembrie 2013, Comisia judeţeană constituită în acest sens a constatat pagube în valoare de milioane de lei.
Astfel, au fost distruse străzi în lungime de 9.000 de metri la Somova, de 9.000 de metri la Isaccea, de 1780 de metri la Baia, de 2.500 de metri la Frecăței.
De asemene