* Controalele au fost efectuate în cursul săptămânii trecute, de către reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție
În perioada acțiunii au fost controlate 13 microbuze pentru transportul elevilor din județul Tulcea.
În total, au fost aplicate patru amenzi: pentru faptul că șoferul vorbea la telefon în timp ce conducea, respectiv pentru lipsa centurii de siguranță.
Este vorba despre o acțiune ce a vizat controlul microbuzelor școlare și a fost organizată în două faze: prima dată au fost identificate şi verificate toate autovehiculele din această categorie, urmărindu-se valabilitatea ITP, RCA şi licenţele pentru transport persoane. La acest capitol nu au fost descoperite probleme, spune Irina Culea, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea. În a doua fază, microbuzele de transport elevi au fost identificate şi controlate în trafic: aici au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale pentru abaterile şoferilor.
* Controalele au fost efectuate în cursul săptămânii trecute, de către reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție
În perioada acțiunii au fost controlate 13 microbuze pentru transportul elevilor din județul Tulcea.
În total, au fost aplicate patru amenzi: pentru faptul că șoferul vorbea la telefon în timp ce conducea, respectiv pentru lipsa centurii de siguranță.
Este vorba despre o acțiune ce a vizat controlul microbuzelor școlare și a fost organizată în două faze: prima dată au fost identificate şi verificate toate autovehiculele din această categorie, urmărindu-se valabilitatea ITP, RCA şi licenţele pentru transport persoane. La acest capitol nu au fost descoperite probleme, spune Irina Culea, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea. În a doua fază, microbuzele de transport elevi au fost identificate şi controlate în trafic: aici au fost aplicate patru sancţiuni cont