Undeva, în Moldova de Nord, pe un deal din susul apei Siretului, o casă a lui George Enescu stă să se dărâme. Trista privelişte ce se înfăţişează călătorului are la origine un conglomerat de cauze, multe dintre ele fiind ilustrative pentru cunoaşterea incompletă a biografiei compozitorului român.
Schimbarea de decor din 1945, generozitatea lui Enescu, imposibilitatea acestuia de a-şi mai revendica sau măcar îngriji casa, cauzată de plecarea lui definitivă din ţară în 1946 şi de faptul că a fost silit să renunţe la toate proprietăţile sale, înstrăinarea ei tacită şi tratamentul de care s-a bucurat din partea actualilor posesori de la Mihăileni, îmbinate cu aspectele biografice mai puţin luate în considerare şi având conotaţii de ordin psihologic (divorţul soţilor Enescu) – toate acestea au făcut ca nu doar peste o casă, ci peste o întreagă epocă şi un capitol de decenii al existenţei lui Enescu să se aştearnă un văl de uitare şi de nepăsare. Placa memorială din marmură albă a dispărut fără urmă de pe zidurile casei după 1989 (valoarea şi istoria ei fiind, în prezent, o piedică pentru cei care vor să o radă de pe faţa pământului), iar mărul din curte, sub care Enescu zăbovea îndelung, şi din care – de fiecare dată, înainte de plecare – „fura” mere pentru drum, a fost tăiat. Construită de străbunii lui Enescu după mamă, casa din Târgul Mihăilenilor este în sine un monument arhitectonic reprezentativ pentru tipul de casă de ţară moldovenească din secolele XVIII-XIX, aflată şi ea tot mai mult pe cale de dispariţie.
George Enescu, proprietarul casei de la Mihăileni Au existat și voci care au afirmat recent că gospodăria de la Mihăileni nu ar fi fost proprietatea lui Enescu. Realitatea este cu totul alta, aşa cum o atestă, în 1932, publicaţia „Moldova Literară” a Societăţii Culturale „Tinerimea” din Mihăileni. Informaţia, în mod inexplicabil ne
