Polițiștii ieșeni au acţionat, în perioada 16 - 21 septembrie, pe raza întregului judeţ, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei. Au participat 60 de forţe de ordine, care au realizat 230 de controale, 95 dintre acestea fiind făcute la societăţi comerciale, 33 la persoane fizice, fiind verificate şi 102 maşini.
Oamenii legii au aplicat 49 de amenzi, în valoare totală de 19.500 de lei, confiscând bunuri de 3.200 de lei.
Anchetatorii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au depistat-o pe Maria G., de 59 ani, din Mirceşti, judeţul Iaşi, care, în calitate de administrator al al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele contabile documente de achiziţie, totalizând cantitatea de peste 62.000 kg de produse agricole - floarea soarelui, precum şi o factură fiscală în suma de 72.000 lei privind achiziţia de seminţe floarea soarelui. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar la finalizare dosarul va fi înaintat unităţii de parchet competente, cu propuneri legale. Polițiștii ieșeni au acţionat, în perioada 16 - 21 septembrie, pe raza întregului judeţ, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei. Au participat 60 de forţe de ordine, care au realizat 230 de controale, 95 dintre acestea fiind făcute la societăţi comerciale, 33 la persoane fizice, fiind verificate şi 102 maşini.
Oamenii legii au aplicat 49 de amenzi, în valoare totală de 19.500 de lei, confiscând bunuri de 3.200 de lei.
Anchetatorii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au depistat-o pe Maria G., de 59 ani, din Mirceşti, judeţul Iaşi, care, în calitate de administrator al al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele contabile documente de achiziţie, totalizând cantitatea de peste 62.000 kg de produse agricole - floarea soarelui, precum şi o factură