Deşi ar fi trebuit să demareze în prima jumătate a anului, o serie de cursuri lucrative desfăşurate prin AJOFM devin de-abia acum accesibile, şomerii fiind trimişi în aceste zile să facă investigaţiile medicale.
Sunt solicitate pe piaţa muncii, şomerii vor şi ei să înveţe o (altă) meserie, însă mai bine de jumătate de an Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a aşteptat bani pentru a putea demara mai multe cursuri lucrative. Fiecare viitor manichiurist, pedichiurist, lucrător hotelier, barman, ospătar sau bucătar începe aventura descifrării tainelor unei noi meserii cu examenul medical. Numai că pentru pachetul de analize medicale au lipsit până acum banii, demararea cursurilor fiind astfel amânată câteva luni. Când au venit, a început calvarul achiziţiei publice, cu fel de fel de contestaţii, lămuriri etc.
În sfârşit acum sunt disponibile dosarele medicale ale celor 28 de şomeri pentru cursul de manichiurist - pedichiurist, începe şi cursul de coafor, vor fi demarate şi cele de barman şi ospătar, toate fiind aşteptate de şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM. Pot accede, pentru aproape toate, şi cei care nu au absolvit ciclul liceal, în plus probabilitatea de a-şi găsi un loc de muncă e mult mai mare.
„Aceste cursuri sunt printre cele mai solicitate. Se întâmplă de foarte multe ori ca viitorii angajaţi să fie selectaţi încă din perioada de practică, pentru că acolo angajatorul îi vede în condiţii de muncă reale. Avem foarte mulţi lucrători comerciali încadraţi, avem angajaţi în domeniul hotelier...”, a declarat şefa Centrului Judeţean de Pregătire Profesională din cadrul AJOFM, Daniela Tilea.
Deşi în programul iniţial erau prevăzute, pentru acest an, trei cursuri de ospătar, au existat foarte multe solicitări pentru o altă ocupaţie – barman, astfel că s-a hotărât ca două grupe să fie cursate pentru calificarea barman