Spectatorii prezenti in tribuna Patinoarului Olimpic din Brasov au asistat, duminica seara, la un meci spectacol, in care s-au inscris nu mai putin de 14 goluri: Corona Wolves Brasov – Nove Zamky 9-5 (1-1, 4-2, 4-2). A fost o partida de zile mari, incheiata cu un scor mai putin obisnuit la hochei, atunci cand se infrunta 2 echipe de valori apropiate. Si totusi, Corona Wolves, a aratat ca are pofta de goluri si ca a fost superioara echipei slovace, de care fusese invinsa, in urma cu o saptamana, in deplasare. Prima repriza a fost, in general, echilibrata si s-a incheiat la egalitate, 1-1, golul echipei brasovene fiind inscris de Bonar. Au urmat 2 reprize in care, Corona Wolves, s-a dezlantuit si a inscris 8 goluri, dintre care, nu mai putin de 3, in inferioritate numerica.
Cel mai eficient jucator al Coronei a fost Bonar, cu 4 goluri marcate, ultimele 3 in min 38’11’’, 56’43’’ si 58’06’’, cand echipa oaspete “sacrificase” portarul, iar Corona Wolves evolua cu un jucator mai putin pe gheata. Au urmat, in clasamentul eficacitatii, Martin Saluga si Peter Robert, fiecare cu cate 2 glori marcate. Cavalcada reusitelor echipei brasovene, a fost intregita de golul fundasului Hietamaki. Astfel, Corona Wolves a reusit sa treaca de un adversar traditional, dupa un meci care i-a incantat pe spectatori, acestia aplaudand la scena deschisa, victoria favoritilor. Intr-un alt meci disputat duminica seara in Liga Mol, Dab Docler a invins cu 6-0 UTE. In clasamentul la zi, al Ligii Mol, Corona Wolves Brasov a urcat pe locul 2 cu 14 puncte, fiind precedata de Dab Docler, care are 19 puncte dar si un meci mai mult decat echipa noastra. “Am avut 2 meciuri foarte grele in ultimele 2 zile. Am pregatit foarte bine acest meci dar, din pacate, nu am reusit sa profitam de superioritatile numerice, din contra, am primit chiar 3 goluri”, a delcarat Lubina Ladislau, antrenorul Nove Zamky “Am i