Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pâinea s-a ieftinit cu 6% , după reducerea TVA-ului de 9% pentru produsele de panificație. Diferenţa ajunge la producători şi retail

Publicat in Alba24, luni 23 septembrie 2013 ·

Reducerea TVA la 9% pentru panificaţie a avut ca efect scăderea cu circa 6% a preţului de vânzare a pâinii la raft, jumătate din diferenţa de preţ rezultată la un TVA de 24 %, astfel că încasările la producători şi în zona de retail au crescut, reiese din datele Consiliului Concurenţei.

„Idealul ar fi fost de 12%. Ceea ce vedem este o reducere undeva pe la jumătate sau un pic peste jumătate, ceea ce înseamnă că o parte din reducere se duce la consumator, o parte se duce la agentul economic. Este cam ceea ce ne aşteptam să fie din punct de vedere economic. Astfel, o parte din şocul pozitiv se duce la consumator, o parte se duce la producător”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bodgan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Instituţia de concurenţă a urmărit evoluţia preţului la pâine în prima săptămână după reducerea TVA de la 24% la 9%, de la 1 septembrie.

“La prima vedere lucrurile sunt cam cum ne aşteptam. Avem regiuni unde reducerea de 12% se duce total în preţ, adică la consumatori, dar trebuie să continuăm analiza pe marile magazine, pe micile magazine. Semnalele sunt destul de bune. Este un semn bun că piaţa funcţionează, că nu ne-am trezit în situaţia de care ne era frică, că nu scad preţurile deloc. Este bine că vedem un comportament cam cum spune teoria economică”, a adăugat Chiriţoiu.

Întrebat dacă în aceste condiţii s-ar impune reducerea TVA şi la alte categorii de alimente, el a arătat că aceasta este decizia Guvernului, în funcţie de resursele financiare.

„Faptul că piaţa funcţionează, este partea bună, dar trebuie să ne uităm şi la consecinţele privind veniturile Guvernului, care bănuiesc eu nu arată grozav. Nu-i treaba mea cum merge colectarea veniturilor la buget, dar lucrurile nu par să fie foarte bune. Dacă resursele fnanciare vor fi destul de limitate, dacă aş lucra la Guvern m-aş gândi de unde este mai bine să red

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°