Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.

Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa. La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi.

În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete.

Mâlul cenuşiu, la streaşina Bisericii

Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii. Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns,însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana.

„Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970. Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca ş