Reprezentantul ASPA Răzvan Băncescu a anunţat, luni, la ieşirea de la Parchetul General, că intenţionează să îi dea în judecată pe anchetatorii în cazul morţii lui Ionuţ Anghel pentru grave prejudicii de imagine aduse atât ASPA, cât şi instituţiei primarului general.
Răzvan Băncescu a declarat că s-a prezentat la Parchet din proprie iniţiativă, pentru a recupera mai multe documente ridicate de anchetatori, în urma unui control ce a avut loc joi la adăpostul din Mihăileşti, în condiţiile în care, în lipsa acestor acte, activitatea Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) este blocată.
Băncescu a explicat că, din punctul său de vedere, ASPA nu are nicio legătură cu moartea lui Ionuţ, în condiţiile în care tragedia s-a produs pe un teren privat.
În acest context, reprezentantul ASPA a menţionat că au fost aduse grave prejudicii de imagine, în special din partea reprezentanţilor Parchetului general, atât ASPA, cât şi Primăriei Capitalei, şi a spus că urmează ca autorităţile care s-au ocupat de anchetă să fie chemate în judecată pe cale civilă.
Acesta a declarat că au existat inclusiv ameninţări din partea procurorului de caz, care a lăsat să se înţeleagă că, dacă nu colaborează cu o fundaţie în cazul morţii unui câine, o funcţionară ASPA ar putea fi reţinută pentru 24 de ore.
„A murit un câine, iar reprezentanţii unui ONG au venit să ridice cadavrul. Pentru că doamna de acolo nu putea să predea cadavrul unui ONG, procurorul de caz i-a spus acesteia că ar putea să o ridice şi să îi dea drumul a doua zi la aceeaşi oră“, a spus Băncescu.
Băncescu a mai adăugat că, după ce a recuperat actele de la Parchet, veterinarii se vor putea reapuca de sterilizarea animalelor din adăpostul Mihăileşti.
În acelaşi timp, au loc lucrări la adăpostul de câini de la Mihăileşti pentru suplimentarea capacităţii acestuia cu încă 5