Proiectul gazoductului Nabucco West, care vara aceasta a pierdut cursa pentru transportul gazelor din Azerbaidjan în Europa în defavoarea Trans Atlantic Pipeline (TAP), se află în continuare pe lista proiectelor eligibile a fi finanțate cu bani europeni, ceea ce înseamnă că CE crede în continuare că acest proiect ar putea fi construit, au declarat, pentru Reuters, o serie de diplomați europeni.
Executivul european ar urma să dea publicității luna viitoare o listă a proiectelor considerate semnificative pentru mai multe state membre UE, proiecte care ar putea beneficia de a aprobare urgentată precum și de finanțare de la bugetul UE. Oficialii Comisiei Europene au refuzat să dezvăluie conținutul listei înainte de publicare. În schimb, o serie de diplomați au declarat sub protecția anonimatului că Nabucco West, la fel ca și TAP, se află pe această listă, spre deosebire de proiectul South Stream.
"South Stream este un plus, dar nu ne oferă un acces la noi surse de energie și nu crește competitivitatea pieței energetice a Uniunii Europene”, a declarat Guenther Oettinger, comisarul european pentru energie, la reuniunea de săptămâna trecută a miniștrilor europeni în domeniu.
Pe listă s-ar mai afla și un proiect vizând crearea unei rețele energetice în zona Mării Baltice, cu scopul de a pune capăt izolării statelor baltice și a le reduce dependența de Rusia. Un alt posibil proiect este un studiu de fezabilitate vizând construirea unui gazoduct care să lege Cipru de Creta și de acolo să meargă mai departe, spre Grecia sau Italia.
La finele lunii iunie, consorțiul care dezvoltă zăcământul de gaze Shah Deniz II din Azerbaidjdan a anunțat că a selectat proiectul TAP pentru a transporta gazele spre Europa, în detrimentul proiectului Nabucco, unde, printre acționari, se numără și Transgaz.
Cu toate acestea, o serie de oficiali ai Comisiei Europe