Reducerea TVA la 9% pentru unele produse de panificaţie a avut ca efect scăderea cu circa 6% a preţului de vânzare a pâinii la raft, jumătate din diferenţa de preţ rezultată la un TVA de 24%, astfel că încasările la producători şi în zona de retail au crescut, reiese din datele Consiliului Concurenţei.
„Idealul (reducerea preţului la pâine după reducerea TVA de la 24% la 9% - n.r.) ar fi fost de 12%. Ceea ce vedem este o reducere undeva pe la jumătate sau un pic peste jumătate, ceea ce înseamnă că o parte din reducere se duce la consumator, o parte se duce la agentul economic. Este cam ceea ce ne aşteptam să fie din punct de vedere economic. Astfel, o parte din şocul pozitiv se duce la consumator, o parte se duce la producător“, a declarat Bodgan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Instituţia de concurenţă a urmărit evoluţia preţului la pâine în prima săptămână după reducerea TVA de la 24% la 9%, de la 1 septembrie.
„La prima vedere lucrurile sunt cam cum ne aşteptam. Avem regiuni unde reducerea de 12% se duce total în preţ, adică la consumatori, dar trebuie să continuăm analiza pe marile magazine, pe micile magazine. Semnalele sunt destul de bune. Este un semn bun că piaţa funcţionează, că nu ne-am trezit în situaţia de care ne era frică, că nu scad preţurile deloc. Este bine că vedem un comportament cam cum spune teoria economică“, a adăugat Chiriţoiu.
Întrebat dacă în aceste condiţii s-ar impune reducerea TVA şi la alte categorii de alimente, el a arătat că aceasta este decizia guvernului, în funcţie de resursele financiare.
„Faptul că piaţa funcţionează este partea bună, dar trebuie să ne uităm şi la consecinţele privind veniturile guvernului, care bănuiesc eu că nu arată grozav. Nu-i treaba mea cum merge colectarea veniturilor la buget, dar lucrurile nu par să fie foar