Edilii predeleni au lansat o licitaţie în vederea desemnării unui constructor pentru modernizare mai multor străzi din oraş. Printre lucrările pe care le au în plan autorităţile locale se numără de terasamente pentru lărgirea părţii carosabile, cât şi pentru refacerea celei existente, lucrări de consolidare – ziduri de sprijin, şanturi, rigole şi canalizare pentru preluarea apelor pluviale şi de pe versanţi -, podeţe, aducere la cotă a unor cămine de canal, încadrare cu borduri, infrastructură drum, suprastructură din beton asfaltic atât pentru carosabil, cât şi pentru trotuare, dar şi realizarea la final a semnalizării şi a marcajelor rutiere.
Valoarea totală estimată a acestor investiţii este de aproape 2 milioane de lei, fără TVA, din care cheltuielile diverse şi neprevăzute sunt în cuantum de 176.807,60 lei. Primăria Predeal aşteaptă oferte până pe 8 octombrie, după care lucrările vor demara în forţă.