Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Posa – elevul timisorean de la Loga – medaliat cu aur la Olimpiada de Stiinte ale Pamantului din India

Publicat in Timis Online, luni 23 septembrie 2013 ·

Scris de Valentin Rusu - Marius Posa crede că oamenii încă mai au o şansă, acum, să aibă grijă de mediu. Elevul de la Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga spune sincer: „Acum este mai uşor să protejăm mediul. Mai târziu s-ar putea să fie mai greu de reparat”.

Pentru Marius Posa biologia şi ştiinţele pământului sunt un hobby. Din pasiune , Marius a reuşit să ia aur la o olimpiadă la care europenii de obicei nu urcă pe podium. „ E important să cunoaştem câte ceva despre ştiinţele pământului, trăim până la urmă pe Pământ şi problemele Pământului sunt şi problemele noastre. Am participat în clasa a IX-a la Olimpiadele Naţionale de Biologie. În India a fost o experienţă deosebită, cum sunt convins că sunt toate călătoriile în India. E o cultură specială. Probele au fost bine definite. Organizarea a fost excelentă. A fost o probă teoretică şi una practică, fiecare cu patru materii. Pe lângă probe am avut şi o aplicaţie practică, o echipă din 15 ţări diferite, unde am făcut o cercetare a zonei, apoi am expus o prezentare despre ceea ce am văzut noi acolo. Am luat premiul I cu echipa”, spune Marius.

Totul a început la faza naţională din aprilie, la Bucureşti şi a continuat după ce Marius a aflat că face parte din lotul lărgit. A fost o perioadă de două săptămâni, la sfârşitul lui august, când Marius a avut o pregătire specializată în Bucureşti, la Instituţul Naţional de Meteorologie, la Observatorul Astronomic şi în alte locuri. S-a pregătit 5 ore pe zi în perioada dinaintea concursului. Mai departe, pentru că Marius e într-a 12-a: „Mă gândeam să urmez medicina şi ceva legat de biologie m-ar interesa. Încă nu sunt decis. Sunt deschis pe mai multe posibilităţi şi spre facultăţi din Europa. Îmi place mult literatura engleză, îmi place să desenez şi, în general, să aflu tot timpul lucruri noi, pe care nu le ştiu”, spune Marius.

În opinia lui Marius, încă

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum o ora
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 3 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum o ora
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 48 minute
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum o ora
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum o ora
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum 3 ore
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°