După ce în primele opte etape nu câştigaseră niciun meci, cei de la Tom Tomsk au decis să renunţe la antrenorul A. Davydov.
În locul acestuia, la ultima partidă din campionat, cea împotriva celor de la Rubin Kazan, pe banca celor de la Tom Tomsk a stat V. Baskakov. Echipa a reuşit o mare surpriză în acest joc, reuşind să se impună, scor 2-1, pe terenul celor de la Rubin.
Favorit pentru preluarea postului de antrenor la Tom Tomsk este Gabi Balint, care prin intermediul impresarului Ion Carp, a negociat săptămâna trecută la Chişinău condiţiile preluării echipei.
În cazul în care cele două părţi vor semna contractul, Balint îl va avea ca secund pe Ion Testimiţanu, care în prezent este vicepreşedintele Federaţiei de Fotbal din Moldova, fiindu-i secund şi în trecut.
Cei de la Tom Tomsk sunt văzuţi în Rusia ca o echipă satelit a celor de la Zenit.
Contactat de ProSport, Gabi Balint a recunoscut că se află în Rusia, însă a precizat că nu crede că această mutare se va mai realiza.
"Acum sunt la Moscova, dar nu cred că se face", a spus Balint pentru ProSport.
După ce în primele opte etape nu câştigaseră niciun meci, cei de la Tom Tomsk au decis să renunţe la antrenorul A. Davydov.
În locul acestuia, la ultima partidă din campionat, cea împotriva celor de la Rubin Kazan, pe banca celor de la Tom Tomsk a stat V. Baskakov. Echipa a reuşit o mare surpriză în acest joc, reuşind să se impună, scor 2-1, pe terenul celor de la Rubin.
Favorit pentru preluarea postului de antrenor la Tom Tomsk este Gabi Balint, care prin intermediul impresarului Ion Carp, a negociat săptămâna trecută la Chişinău condiţiile preluării echipei.
În cazul în care cele două părţi vor semna contractul, Balint îl va avea ca secund pe Ion Testimiţanu, care în prezent este vicepreşedi