Dacă Ponta și policienii și-au închipuit că opoziția publică față de proiectul minier și legea specială pentru distrugerea Roșiei Montană se va dilua cu trecerea timpului și cu organizarea unei Comisii parlamentare speciale (ai cărei membri nu știu nici ei prea exact ce au de făcut) s-au înșelat. Peste 15.000 de protestatari au ieșit pe străzile din București, peste 10.000 la Cluj, alte mii în peste 30 de localități din țară și din străinătate.
Amploarea protestelor a crescut și în Câmpeni, ”capitala” Munților Apuseni, unde peste 2.500 de oameni s-au adunat duminică la protestele la care au participat și roșienii care se opun proiectului minier. O parte din primarii din zonă, care până mai ieri au susținut compania, speriați de mobilizarea moților, au anunțat că și-au schimbat opțiunea. Conform statisticilor realizate săptămâna trecută de Asociația Pro Munții Apuseni, peste 15.000 de moți trăiesc din creșterea vacilor, aproximativ 1.000 de angajați lucrează în fabricile de mobilă din Câmpeni și furnizorii acestora și 4.500 trăiesc de pe urma turismului (în zona Văii Arieșului funcționând câteva sute de pensiuni clasificate). Toți acești oameni riscă să rămână fără locuri de muncă și surse de venituri dacă proiectul minier va începe. Fabricile de mobilă vor rămâne fără clienții lor din străinătate (datorită temerii, fie că e reală sau nu) că lemnul va fi impregnat cu cianură, agricultorii vor pierde subvențiile (450 de euro/hectar, 200 de euro/vacă) din cauza faptului că nu vor mai îndeplini normele din pachetele de agromediu, iar turismul va scădea drastic într-o zonă cu lacuri de cianuri și halde steril.
Cacealmaua cu Comisia Specială nu e reușit să-i calmeze pe protestatari, ci, dimpotrivă, a menținut la cote ridicate gradul de iritare și revoltă, oamenii fiind conștienți că ÎNCĂLCAREA LEGII NU POATE FI NEGOCIATĂ, la fel cum o dezbatere reală despre