Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, luni, că este prematur să se discute despre un preţ în ceea ce priveşte achiziţionarea avionului pentru demnitari, menţionând că acest lucru va fi supus dezbaterii CSAT, iar suma alocată “va rezulta în urma unei licitaţii”.
Duşa a fost întrebat, înaintea discuţiilor cu senatorii din Comisia de Apărare, care este preţul potrivit pentru avionul alocat demnitarilor, din punctul său de vedere.
“Este prematur să vorbim de un preţ (…) MApN prin lege are această misiune de efectua transportul special şi prin alocarea în buget a celor 13,5 milioane de lei începem procedura de refacere a capacităţii de transport special a Ministerului Apărării Naţionale. Asta nu înseamnă numai achiziţia avionului, ci înseamnă mult mai mult”, a susţinut Duşa.
El a refuzat să facă mai multe precizări în legătură cu posibilul cost al unui astfel de avion.
“Nu s-a luat nicio decizie la nivelul ministerului, legat de sumă, şi nici de soluţia care va fi adoptată (…) Oricum, acest document privind realizarea capabilităţii de transport special va fi supus dezbaterii şi în CSAT. Deocamdată se analizează mai multe variante, când vom avea o variantă optimă vom preciza şi suma, dar suma va rezulta în urma unei licitaţii”, a mai spus Duşa.
Ministrul a afirmat că în cazul “capabilităţii de transport special”, care ar viza demnitarii, este vorba atât de avioane, cât şi de piloţi, personal tehnic, posibilităţi de transmisiuni sau posibilităţi de operare.
“Probabil că în Comisie s-au prezentat unele preţuri care sunt pe piaţă în momentul de faţă la diferite tipuri de avioane, deocamdată n-am stabilit nici tipul, nici felul în care realizăm această capabilitate. A vorbi de o sumă în acest moment este prematur”, a mai susţinut ministrul Apărării.
În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei