Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat cu handicap, ars de viu într-un incendiu în comuna Tufeni-Olt

Publicat in Adevarul, luni 23 septembrie 2013 ·

O tragedie petrecută azi-noapte, în comuna Tufeni din judeţul Olt, s-a soldat cu decesul unei persoane cu handicap locomotor. Un incendiu izbucnit în miezul nopţii la locuinţa unui sătean s-a soldat nu doar cu distrugerea totală a casei, dar a curmat şi viaţa unui bărbat imobilizat la pat. Ghinionul a făcut ca acesta să se afle singur în casă la momentul tragediei, persoana cu care locuia fiind plecată.

Cei care au intervenit la faţa locului au fost pompierii Detaşamentului Slatina din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt. Aceştia au ajuns la locul incendiului în jurul orei 02.30 cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuinţa din localitatea menţionată – comuna Tufeni.

Ajunşi la locul intervenţiei, militarii au găsit în flăcări acoperişul locuinţei, dar şi bunurile din două camere de locuit ale casei. Din nefericire, înainte de sosirea pompierilor la faţa locului, cetăţenii au scos din locuinţa cuprinsă de flăcări cadavrul lui Vasile A., în vârstă de 70 de ani. Bărbatul, cunoscut cu deficienţe locomotorii, a fost găsit în dormitorul locuinţei, cel mai probabil intoxicat cu monoxid de carbon. Din declaraţiile vecinilor, acesta locuia împreună cu o femeie, aceasta fiind plecată din localitate la momentul izbucnirii incendiului.

“În urma incendiului au ars: o parte din tavanul casei, mobilierul din două camere de locuit, tâmplăria din lemn, două uşi, materiale textile şi toate obiectele electronice şi electrocasnice aflate în cele două încăperi. Cauza probabilă a incendiului este coşul de fum deteriorate”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°