Ioan Vulcănescu, unul dintre ultimii oameni de legătură între vechea Ripensia şi cea nouă, face şi acum mişcare, la 84 de ani. El mai are o singură dorinţă: să vadă din nou echipa galben-roşie în prima ligă

A fost campion naţional cu juniorii Ripensiei, cu puţin timp înainte de desfiinţarea echipei şi este membru fondator al echipei Ripensia, readusă la viaţă după 64 de ani. Mâine, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, Ioan Vulcănescu îşi va vedea din nou echipa de suflet înfruntând o divizionară A, „U” Cluj, în şaisprezecimile Cupei României.

Niciunul dintre componenţii marii echipe Ripensia Timişoara (cvadruplă campioană în anii 30) nu mai este printre noi. Bănăţenii au avut însă o generaţie foarte bună de juniori, care au devenit campioni cu puţin timp înainte ca „Ripi” să fie desfiinţată. În acea echipă juca, la mijlocul terenului, Ioan Vulcănescu, omul care urmăreşte aproape toate meciurile actualei Ripensia (liga a cincea). „Am mai rămas doi veterani în Timişoara, eu şi Petrică Lupu, care este mai bătrân decât mine cu un an. Noi doi facem parte din membrii fondatori ai clubului de azi. În afară de noi, mai e Nicolin, care trăieşte la Reşiţa, şi mai sunt doi, unul la Bucureşti şi unul la Arad”, spune fostul junior al legendarei echipe din Timişoara.

Obligaţi să poarte însemnele partidului pe tricou

Finala din 1948 au jucat‑o în Capitală, în deschiderea meciului România - Bulgaria, câştigând cu 5-2 împotriva Concordiei Ploieşti. Vulcănescu povesteşte cum a trăit apusul uneia dintre puţinele echipe semiprofesioniste din România acelor vremuri: „Preşedintele de onoare al Ripensiei în 1948 era consulul Olandei. Restul celor din conducere erau industriaşi. Cum comuniştii le-au luat fabricile şi averile, fabrica de lanţuri, abatorul şi fabrica de salam, ei au plecat cu toţii din ţară. Nu a mai fost finanţare, plus că noul sist