Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Arşinel, EXAMINAT de medici din străinătate

Publicat in Ziarul Ring, luni 23 septembrie 2013 ·

Actorul Alexandru Arşinel a fost consultat de medici din străinătate, mai exact din Italia şi Austria. Potrivit medicului Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, evoluţia postoperatorie a actorului a fost afectată în urma stresului cauzat de mediatizarea negativă a cazului său de transplant.

"Arşinel va veni luni, o să-i facem investigaţii medicale, nu ştiu care este starea lui. O să-i facem consulturi interdisciplinare foarte extinse, inclusiv cu medici din Austria şi Italia. Trebuie să găsim o cale ca el să nu mai rezoneze la mizeria asta umană. Trebuie să găsim motivaţia evoluţiei lui actuale, pentru că nu ţine de transplant. Transplantul merge foarte bine, a fost controlat, intră bine sângele, iese bine, iese bine urina. Este vorba despre o afectare generală. Mă şi mir, e om bătrân, nu s-a mai întâlnit cu lăturile societăţii? Probabil că vârsta sensibilizează oamenii. Cert este că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului. Sunt multiple lucrări citate, care arată că stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive şi se pot produce diverse leziuni concomitente, unele grave. O să încercăm să îl readucem pe linia de plutire", a spus Lucan.

Potrivit acestuia, Alexandru Arşinel ar putea rămâne internat mai multe zile pentru că "sunt analize care nu pot fi făcute imediat".

Şeful ICUTR a subliniat că în cazul transplantului lui Arşinel nu are nimic de ascuns, nimic de reproşat nici lui, nici echipei sale, şi a susţinut că actorul "are dreptul la o intimitate a suferinţei lui".

Actorul Alexandru Arşinel a fost consultat de medici din străinătate, mai exact din Italia şi Austria. Potrivit medicului Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°