În cursul săptămânii trecute, la staţiile de metrou Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Victoriei şi Gara de Nord , s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a proiectului „Muzică clasică la metrou“. Începând de luni şi până vineri, în intervalul 17:30-19:00, călătorii au avut ocazia să se bucure de programele muzicale pe care Asociaţia Arta nu Muşcă, împreună cu Metrorex le-au adus în afara sălilor de spectacol.

Joi seara, ora 17:50. „Urmează staţia Piaţa Victoriei cu peronul pe partea dreaptă“, se aude aceeaşi voce cu care m-am obişnuit în fiecare zi. De cum se deschid uşile, o altă voce, de data asta masculină, puternică şi melodioasă, umple staţia de metrou. Mă uit în toate direcţiile, fac câtiva paşi în faţă şi îmi dau seama că vocea se aude din direcţia opusă. Urc scările, traversez pasajul şi ajung pe celălalt peron care duce spre Pipera. În faţă, un şir de oameni îngrădesc un spaţiu amenajat pentru spectacol.

Povestea de dragoste de la metrou

Îmi fac loc printre ei şi înaintea mea apare un baiat îmbrăcat în negru, cu un trandafir alb în mână, a cărui voce de tenor îmi înfioară pe loc pielea. Din versurile italiene am putut desluşi doar un „disperato“, iar felul în care a mototolit trandafirul în mâini, arucându-i îndurerat petelele pe jos, aşezându-se apoi în genunchi cu ochii şi mâinile îndreptate spre cer, m-a făcut să înţeleg că piesa era despre disperarea unui tânăr îndrăgostit. Sfârşitul îi lasă pe spectatori cam înmărmuriţi, absorbiţi de suferinţa celui din faţa lor, care stătea acum ghemuit la pământ. Din spate lui, apare o tânără soprană blondă, îmbrăcată într-o rochie albă cu dantelă neagră a cărei prezenţă, îmbrăţişare şi voce răsunătoare, îi curmă acestuia suferinţa pe loc.

În jurul lor, lumea captivată de poveste şi de vocile lor rare uită de treburile de acasă şi se opreşte să-i asculte. Alţii, mai grăb