Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concedii pe banii angajatorului. O nouă variantă a legii tichetelor de vacanță, dezbătută de Camera Deputaților

Publicat in Alba24, marți 24 septembrie 2013 ·

Salariaţii ar putea petrece vacanţe în România pe banii angajatorilor. O nouă variantă a legii tichetelor de vacanţă, propusă de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), e dezbătută în Camera Deputaţilor.

Potrivit noii legi, impozitul pe tichete plătit de companie ar urma să fie redus de la 29 la sută la zero, informează Realitatea TV.

Legea tichetelor de vacanţă a fost introdusă în urmă cu patru ani pentru a-i convinge pe români să-şi petreacă vacanţele în ţară.

Din 2010, tichetele nu au mai fost acordate bugetarilor, ceea ce s-a văzut în încasările hotelurilor. Acum, autorităţile încearcă să dea un nou impuls turismului, prin modificarea legii. Una din propuneri prevede eliminarea impozitării tichetelor pentru care, în prezent, angajatorul plăteşte taxe de 29 la sută.

Printre avantajele aduse de lege, dacă aceasta va fi votată: salariaţii vor putea călători în destinaţii turistice în România pe cheltuiala angajatorului. În al doilea rând angajatorii câştigă din aplicarea legii tichetelor de vacanţă pentru că impozitarea sumelor acordate sub formă de tichete de vacanţă este mai mică decât impozitarea sumelor acordate sub formă de primă de vacanţă.

“Orice primă de vacanță care se acordă în sistemul de stat trebuie dată numai sub formă de tichete de vacanță, deoarece banii statului român trebuie să ajute economia românească, a declarat președintele ANAT, Lucia Morariu, într-un interviu acordat Agerpres.

„Solicităm revenirea la scutirea totală de taxe, așa cum a fost în 2009. Este o problemă de principiu, în primul rând. Chiar dacă și acum un angajator dă prime de vacanță de 1.000 de lei, sub formă de tichete, îl costă aproximativ 1.294 lei, deci am taxe și impozite de 294 de lei, taxe și impozite care nu erau în forma legii din 2009. Este nesemnificativă pierderea bugetară dacă se renunță la aceste impozite pe tichetele de

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°