Festivalul Naţional de Folk pentru Copii şi Tineret „Seri Melancolice Eminesciene”, desfăşurat între 20 şi 22 septembrie, s-a încheiat duminică seară la Hotel „Maria” din Botoşani cu Gala de premiere a câştigătorilor. Aflat la a patra ediţie, acesta s-a desfăşurat pe două secţiuni, individual şi grupuri, prima la Săveni, iar a doua la Ipoteşti. Trofeul special „Mihai Eminescu” şi premiul în valoare 1.500 de lei au ajuns la Cosmin Mariciuc din Săveni, care a interpretat o compoziţie proprie pe versurile poetului naţional. Cu excepţia premiului III la secţiunea Individual şi a menţiunii acordate la secţiunea grupuri folk, premiile au fost câştigate de concurenţii botoşăneni Ioana Ignat (locul I Individual), Metafora (locul I Grupuri), Paul Coşoveanu (locul II Individual), Mid-Band (locul II Grupuri), Metil (locul III Grupuri) şi Ştefan Iacob (menţiune Individual). Seara de gală s-a încheiat cu recitalul Magdei Puşcaş.
Festivalul Naţional de Folk pentru Copii şi Tineret „Seri Melancolice Eminesciene”, desfăşurat între 20 şi 22 septembrie, s-a încheiat duminică seară la Hotel „Maria” din Botoşani cu Gala de premiere a câştigătorilor. Aflat la a patra ediţie, acesta s-a desfăşurat pe două secţiuni, individual şi grupuri, prima la Săveni, iar a doua la Ipoteşti. Trofeul special „Mihai Eminescu” şi premiul în valoare 1.500 de lei au ajuns la Cosmin Mariciuc din Săveni, care a interpretat o compoziţie proprie pe versurile poetului naţional. Cu excepţia premiului III la secţiunea Individual şi a menţiunii acordate la secţiunea grupuri folk, premiile au fost câştigate de concurenţii botoşăneni Ioana Ignat (locul I Individual), Metafora (locul I Grupuri), Paul Coşoveanu (locul II Individual), Mid-Band (locul II Grupuri), Metil (locul III Grupuri) şi Ştefan Iacob (menţiune Individual). Seara de gală s-a încheiat cu recitalul Magdei Puşcaş