Șase parlamentari din Comisia pentru Roşia Montană, printre care și gorjeanul Dian Popescu, au refuzat să meargă în zonă pe motiv ei cunosc foarte bine problemele din zonă.
Deputatul PNL, Dian Popescu, a declarat pentru ziarul Adevărul că poate vedea la televizor ce se întâmplă la Roșia Montană. „Eu nu fac mişcări politice. Eu ştiu doleanţele minerilor de acolo. Am fost de foarte multe ori la Roşia Montană în perioada comunistă, când studiam geologia. Eu vin dintr-o zonă în care exploatările de carieră sunt foarte dezvoltate. Cunosc aceste lucruri. Pe mine mă interesează partea de documente. Ce-i în teritoriu se poate vedea şi la televizor şi nu are nicio relevanţă în acest moment“, a explicat Popescu.
Dian Popescu le-a mai spus jurnaliștilor de la Adevărul că este foarte ocupat cu studierea documentelor de la Institutul Geologic. De asemenea, senatorul PNL doreşte să intre în posesia garanţiei de mediu care îi poate fi pusă la dispoziţie numai de cei de la RMGC. O altă preocupare a senatorului este legată de garanţiile pe care ar trebui să le primească minerii din zonă cu privire la asigurarea locurilor de muncă.
Șase parlamentari din Comisia pentru Roşia Montană, printre care și gorjeanul Dian Popescu, au refuzat să meargă în zonă pe motiv ei cunosc foarte bine problemele din zonă.
Deputatul PNL, Dian Popescu, a declarat pentru ziarul Adevărul că poate vedea la televizor ce se întâmplă la Roșia Montană. „Eu nu fac mişcări politice. Eu ştiu doleanţele minerilor de acolo. Am fost de foarte multe ori la Roşia Montană în perioada comunistă, când studiam geologia. Eu vin dintr-o zonă în care exploatările de carieră sunt foarte dezvoltate. Cunosc aceste lucruri. Pe mine mă interesează partea de documente. Ce-i în teritoriu se poate vedea şi la televizor şi nu are nicio relevanţă în acest moment“, a explicat Popescu.
Dian Popescu le-a mai s