Henry Miller, Un diavol în paradis,

Editura Polirom, 2013, traducere din limba engleză şi note de Lavinia Branişte, 179 pag.

Un diavol în paradis nu seamănă, prin construcţie şi conţinut, cu cărţile celebre ale lui Miller, cele din trilogia „Răstignirea trandafirie”, de pildă. Asta în primul rând pentru că materia cărţii este dispusă linear, cronologic, spre deosebire de celelalte cărţi, în care fluxul conştiinţei este singura regulă de organizare epică, iar în al doilea, pentru că are mai curând aerul unei nuvele, central fiind portretul astrologului Conrad Moricand, un soi de cerşetor aristocrat de o amoralitate desăvârşită pe care Miller l-a cunoscut la Paris prin intermediul lui Anaïs Nin. Cartea chiar cu asta începe, ca o povestire la o cafea, stilul simplu şi detaliile autobiografice constituind un captatio benevolentiae care funcţionează foarte bine: „Anaïs Nin a fost cea care mi l-a prezentat pe Conrad Moricand. L-a adus în biroul meu din Villa Seurat într-o zi din toamna anului 1936. Primele mele impresii n-au fost întru totul favorabile. Omul părea posomorât, încăpăţânat, egocentric şi avea un ton moralizator. Întreaga sa fiinţă era dominată de un aer fatalist”. Observaţiile lui Miller sunt însă subtile şi ele alcătuiesc de la bun început, din câteva tuşe, un portret interesant, care intrigă cititorul şi stârneşte curiozitatea: „Avea un miros specific pe care n-am putut să nu-l remarc. Un amestec de bay rum, scrum umed şi tabac gris, la care se adaugă o urmă de parfum distins. Mai târziu, toate acestea vor ajunge să se contopească într-o aromă inconfundabilă – mireasma morţii”. Astfel este anticipată o poveste ciudată cu un personaj insolit, „un dandy incurabil care ducea viaţa unui cerşetor”, care mai întâi devine prietenul autorului, fiind protejat de acesta precum un copil, iar mai târziu se va transforma într-un soi de căpuşă de car