Miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor în extremitatea de sud-vest a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe, în prima parte a zilei în regiunile centrale şi estice, iar noaptea în cele nord-vestice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua la munte, în Moldova, Dobrogea şi sudul Olteniei. Temperaturile maxime vor cuprinse între 14…15 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 26…27 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Minimele termice se vor încadra între 4 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor scădea până în jurul valorii de 0 grade şi vor fi condiţii de brumă.
La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cerul variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minima de 10…12 grade.
În ţară, joi, vremea se va încălzi în toate regiunile, astfel încât în sud-vest şi sud va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil cu înnorări în jumătatea de nord a ţării unde, mai ales după-amiaza şi seara, local va ploua. În cursul nopţii, la altitudini de peste 2000 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va sufla moderat cu intensificări la munte, iar temporar şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, uşor mai scăzute în Maramureş şi în estul Transilvaniei, iar cele minime se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade.
Miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor în extremitatea de sud-vest a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe, în prima parte a zilei în regiunile centrale şi estice, iar noaptea în cele nord-vestice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intens