Un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri, aflat în perfectă stare de funcţionare, a fost găsit luni, pe un câmp de pe raza oraşului Mărăşeşti. Persoana care l-a găsit, Iustin P., care era cu oile la păscut a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns pirotehniştii din cadrul ISU Vrancea, care au ridicat muniţia şi au cercetat zona pentru a vedea dacă nu mai sunt şi alte elemente. „În timp ce se afla cu animalele la păscut, Iustin P. a descoperit pe câmp, pe jumătate îngropat în pământ, un element de muniţie neexplodată. Acesta a acţionat corespunzător şi a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112. Specialiştii pirotehnişti au ridicat proiectilul exploziv, care era în stare de funcţionare, şi l-au transportat în condiţii de siguranţă la depozitul amenajat în vederea distrugerii ulterioare”, ne-a transmis locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Deoarece astfel de elemente de muniţie neexplodată sunt foarte periculoase, pompierii reamintesc cetăţenilor că nu trebuie atinse, ridicate ori transportate în alte locuri. De asemenea, este interzisă comercializarea lor prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, topirea elementelor metalice ale muniţiilor, tăierea acestora cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură ori folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte. Orice situaţie de acest gen trebuie anunţată la numărul de apel unic pentru situaţii de urgenţă 112. Neutralizarea şi distrugerea muniţiilor se execută numai de către specialiştii pirotehnişti, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune periculoasă.
Un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri, aflat în perfectă stare de funcţionare, a fost găsit luni, pe un câmp de pe raza oraşului Mărăşeşti. Persoana care l-a găsit, Iustin P., care era cu oile la păscut a sunat la 112, iar la faţa locului au a