Un bărbat din Vatra Dornei, județul Botoșani, a ținut să fie el cel care sună la Urgențe pentru a anunța că a înjunghiat un prieten
Petrică V. - un bărbat din Vatra Dornei - a sesizat prin numărul de urgențe 112 faptul că a înjunghiat pe cineva. Victima agresiunii, Florin B. (42 de ani) se afla, duminică seara, la agresor acasă, la locuința acestuia din Vatra Dornei, unde consumau împreună băuturi alcoolice.
La un moment dat, după ce aburii de la alcool le-a luat mințile petrecăreților, cei doi s-au luat la bătaie. În mijlocul disputei, Petrică l-a lovit pe Florin cu un cuțit de bucătărie în zona umărului stâng. Imediat după ce a comis fapta, gazda petrecerii a lăsat cuțitul din mână și a luat mobilul, sunând la 112 pentru a sesiza ce a făcut.
Bărbatul înjunghiat a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi i s-a stabilit diagnosticul ,,plagă prin tăiere umăr stâng, stare de ebrietate’’, iar leziunile produse nu i-au pus viața în pericol, acesta rămânând internat la secția chirurgie.
Agresorul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.