Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarul Oana Antonescu: "Susţin adoptarea de soluţii pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor"

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Parlamentul European a adoptat recent o Rezoluţie prin care atrage atenţia Comisiei asupra deteriorării continue a situaţiei tinerilor din Uniunea Europeană, propunând în acelaşi timp un set de posibile soluţii. Europarlamentarul PDL Oana Antonescu a susţinut adoptarea rezoluţiei, considerând că statele şi instituţiile europene trebuie să adopte soluţii mai tranşante în această direcţie.

„Încă de la primele consecinţe ale crizei economice şi financiare observate asupra tinerilor din spaţiul comunitar, Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri menite să amelioreze situaţia şi să prevină creşterea accelerată a ratei şomajului la această categorie de vârstă. Cu toate acestea, în iunie 2013, rata şomajului în rândul tinerilor europeni era de 23,5%, iar cele mai recente previziuni indică o deteriorare continuă a situaţiei tinerilor în anumite state membre”, a atras atenţia eurodeputata Oana Antonescu.

De aceea, a arătat eurodeputata PDL, atât instituţiile europene cât şi statele membre trebuie să facă eforturi mult mai mari pentru a reintegra tinerii pe piaţa muncii, la ora actuală existând 14 milioane de tineri neîncadraţi profesional şi care nu urmează niciun program educaţional sau de formare profesională.

Europarlamentarul PDL a subliniat că inclusiv în România problema şomajului în rândul tinerilor ar trebui să solicite mai mult interesul statului. “Rata şomajului în rândul tinerilor se ridica la 24% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Adoptarea de măsuri pentru eficientizarea instruirii profesionale sau pentru racordarea educaţiei la piaţa muncii se impun a fi adoptate cu precădere de autorităţile române”, a declarat Oana Antonescu.

„Parlamentul European salută disponibilitatea Comisiei de a aloca 8 miliarde de euro pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, în cadrul financiar multian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 14 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 7 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 21 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°