Sub egida programului de cooperare tranfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, teatrul maghiar „Csiky Gergely”, împreună cu Inno-Motive Nonprofit Kft. Din Szeged, au materializat proiectul transfrontalier „Teatru virtual – Pod cultural” E-THEATRUM prin punerea în scenă, într-o nouă viziune, a spectacolului „Alice (Pe urmele lui Lewis Carroll)”. Premiera-duplex s-a jucat deja simultan, atât la Timişoara cât şi la Szeged, în luna iunie, dar în 26 septembrie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Cooperării Europene derulată sub deviza „La graniţe ne dezvoltăm împreună”, 16 tineri interpreţi ai spectacolului, atât din România cât şi din Ungaria, se vor afla la Timişoara, în sala teatrului maghiar, „despărţiţi”, ca în Ţara Minunilor, de un zid şi o fereastră. La rândul lor, spectatorii se vor afla, alternativ, de o parte şi de cealaltă a „oglinzii”, la fel ca în celebra carte a lui Lewis Carroll, şi vor putea vedea, succesiv, cele două perspective ale poveştii, în secvenţe de câte 15 minute, jucate în limba engleză. Spectacolul este regizat de Kedves Emöke, pe muzica lui Cári Tibor, interpretată de orchestră şi cor şi difuzată live prin intermediul tehnologiei virtuale.
Proiectul E-THEATRUM este un proiect conceput pentru a reuni producători, e-traineri, tineri cu aptitudini artistice, actori şi spectatori din cele două ţări, pentru a realiza împreună un pod cultural şi noi căi de comunicare între public şi teatru.
Foto: evz.ro
Sub egida programului de cooperare tranfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, teatrul maghiar „Csiky Gergely”, împreună cu Inno-Motive Nonprofit Kft. Din Szeged, au materializat proiectul transfrontalier „Teatru virtual – Pod cultural” E-THEATRUM prin punerea în scenă, într-o nouă viziune, a spectacolului „Alice (Pe urmele lui Lewis Carroll)”. Premiera-duplex s-a jucat deja simultan, atât la Timişoara cât şi la Szeged, în luna iunie, d