Credit Suisse Research Institute a calculat în 2012 o “avere” pe cetăţean adult în România de 17.164 USD, în condiţiile în care cea mai mare parte a Europei de Vest trece de pragul de 100.000 USD pe locuitor adult. Partea bună este că “averea” noastră a crescut de 4,5 ori din 2000 până în 2012, chiar şi cu ajustarea severă de 36% în perioada 2011-2012 la nivelul averii naţionale - fără a aduce în discuţie realitatea disparităţilor în distribuţia averii în România.
Nivelul „averii” este calculat ca totalul activelor financiare şi imobiliare minus totalul datoriilor. Acestea din urmă au crescut şi ele: de la o valoare medie de 60 USD pe adult în anul 2000, datoria medie a ajuns, la mijlocul lui 2012, la 2.369 USD, adică o creştere de 40 de ori, conform estimărilor Credit Suisse.
După venituri, nu după avere, World Bank ne încadrează în categoria sub 10.000 USD în 2012, cu 7.943 USD PIB per capita (nu pe adult) în 2012, în scădere cu 10%, de la 8.874 USD în 2011.
Ca să depăşim pragul de 20.000 USD şi să intrăm în următoarea categorie de “avere” 25.000-100.000 şi să depăşim pragul de 10.000 USD la PIB pe cap de locuitor trebuie să devenim mai competitivi la nivel de companii, iar politicile publice şi reglementările trebuie să susţină această transformare, sustine Mihaela Matei, Marketing Supervising Associate EY Romania.
Acum câteva zile era lansat noul Raport asupra Competitivităţii Globale 2013 – 2014 (The Global Competitiveness Index) de către Forumul Economic Mondial, în care România ocupă locul 76 din 148 de ţări. Într-un alt raport la nivel mondial, realizat de World Bank şi IFC, Doing Business 2013, România ocupă locul 72 din 185 ţări analizate după uşurinţa de “a face business”. Aspect care se referă la cât de simple sunt sistemele de reglementare, în aşa fel încât să nu limiteze înfiinţarea şi dezvoltarea companiilor, ci să le faci