Decontăm, în fiecare zi, erorile trecutului. Nu va trece mult şi vom regreta alegerea... aleşilor de astăzi.

Mizeria politică şi morală instituită în România la începutul anilor '90 nu încetează să producă urmări. Totul s-a amestecat atunci într-un talmeş-balmeş obscur, care trebuia să camufleze esenţa comunisto-securistă a noului regim. Vreţi linişte? Noi v-o oferim, cu preţul minciunii, al tăcerii şi al complicităţii mulţimilor. Vreţi duşmani ai poporului? Nimic mai simplu, pentru un regim reconstituit la vârf dintre cei care au condus în anii '50 (vezi Al. Bârlădeanu, Silviu Brucan, Dan Marţian şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu), şi dintre urmaşii acestora (vezi Petre Roman, dar şi alte beizadele, precum Adrian Năstase), căliţi în lupte proletare şi doldora de specialişti în ale manipulării. Numiţii au instigat poporul împotriva inamicilor ţărănişti şi liberali, etichetaţi în devălmăşie ca fiind legionari (orribile dictu) şi livraţi oprobriului public. Poveşti de demult vor zice unii. Numai că aceste poveşti ne ajută să înţelegem de ce s-a afundat România într-un marasm moral perpetuu. Dar pe cine doare "marasmul moral"? Poporul trece degrabă pe lângă subtilităţi etico-morale şi votează într-o veselie, de vreo 20 de ani, pe continuatorii celor care au bolşevizat România. Aşa am ajuns să tratăm trecutul ca pe o afacere politică, iar istoria ca pe un instrument de mistificare a adevărului. Nici acestea nu dor, ni se va spune de către unii. Ce dacă există torţionari în România? Asasinii se mişcă nestingheriţi printre noi, în vreme ce poporenii se întreabă, năuciţi de coşmarul ultimelor decenii, de ce li se întâmplă toate acestea. Nimic nu e decis în ordinea existenţei unui popor, dacă dezordinea trecutului îl copleşeşte. Un popor fără memorie sau cu memorie contrafăcută e o biată turmă, incapabilă să discearnă între bine şi rău, între