Doar 15,7% dintre creanţele cu termen de plată depăşit mai sunt plătite de persoanele fizice
În cazul companiilor, procentul este mai ridicat, de 26,5%
Kovacs, EOS KSI România: Dacă oamenii nu achită la termen facturile, este mai puţin probabil să mai plătească
Companiile româneşti se confruntă cu un nivel ridicat al creanţelor neîncasate, însă comparativ cu cei mai mulţi est-europeni, românii plătesc la timp, potrivit studiului "Comportamente de plată în ţările europene", realizat de firma de recuperare creanţe EOS.
Raportul arată că clienţii români nu mai sunt plătitori de încredere, la fel ca anul trecut, însă tot se află pe locul doi în comparaţie cu celelalte state participante la studiu - Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Grecia şi Ungaria.
Astfel, în România, 77,6% dintre facturi, atât ale persoanelor fizice, cât şi ale companiilor, sunt plătite la timp. Anul trecut, procentul era însă mai mare, de 81,2%.
Comparativ cu alte state, România se situează pe locul 2, după Rusia (cu 78,3% din facturi achitate la timp). În Polonia, doar 70% din creanţe sunt plătite la timp, în Bulgaria 71,1%, în Grecia 70,2%, în Ungaria 74,2%, în timp ce în Slovacia 73,7%.
În ţara noastră, clienţii persoane fizice plătesc 80,3% din facturi la timp, iar companiile 76% din obligaţiile financiare.
Dintre companii, cei mai serioşi plătitori sunt clienţii de tip corporativ din sectorul industriilor şi al serviciilor, în timp ce în sectorul comerţului nivelul este mai scăzut.
Anul trecut, 27% din facturile care aveau termen de plată depăşit erau plătite
În ceea ce priveşte achitarea facturilor după expirarea termenului de plată, doar 26,5% dintre acestea mai sunt plătite, în cazul companiilor, în timp ce în cazul persoanelor fizice doar 15,7%. Per total, doar 23,5% din facturile care au termenul de plată depăş