Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al di Meola, din nou la Timișoara

Publicat in Ora de Timis, marți 24 septembrie 2013 ·

Al di Meola a avut primul concert în România deschis publicului chiar la Timișoara, în cadrul festivalului PLAI. De atunci a fost readus de mai multe ori în țară, însă relația cu publicul timișorean este una aparte, pe care o prețuiește.

“Revin cu mare plăcere și emoție în acest oraș frumos care pentru mine e simbolul României. Aici am întâlnit oameni cu sufletul deschis și e o bucurie pentru mine să împărtășesc acest nou album cu ei. Voi prezenta cel mai bun spectacol de-al meu publicului din Timișoara interpretând piese Lennon, McCartney, compoziții proprii și piese Astor Piazzolla.”

Al di Meola este un proeminent virtuoz, fiind unul dintre cele mai importante nume ale jazz-ului contemporan. Cel mai recent album al artistului, intitulat “All your life”, a fost înregistrat la studiourile de pe Abbey Road și conține atât cover-uri Beatles cât și piese noi, inspirate de aceștia.

“Acest proiect este o dorință de-o viață pe care am amânat-o mult prea mult, dar e și un vis care aduce foarte multe satisfacții!

Puțini chitariști au revoluționat atât de mult stilul interpretativ ca și Al Di Meola. Tehnica sa inegalabilă i-a pavat drumul către o carieră fabuloasă, iar pasiunea și profunzimea spiritului său creativ i-au câștigat nenumărați fani în întreaga lume.

A colaborat cu artiști precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizările sale de marcă se numără albumele înregistrate cu Return to Forever, proiectul Super Guitar Trio, care l-a adus alături de alți 2 chitaristi celebri, Paco De Lucia și John McLaughlin sau trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty și Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l-a clasat de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitariști de jazz ai tuturor timpurilor.

Pe scena Filarmoni

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi galben de caniculă. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Mediafax acum 56 minute
Meteorologii au emis noi coduri galben şi portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge şi până la 37 de grade Celsius şi vor fi nopţi tropicale.

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 2 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Litoralulromanesc.ro: Ritmul rezervărilor de vacanţe la mare s-a accelerat în ultima săptămână. Pentru lunile iulie - august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei

News.ro acum o ora
Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creştere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralu

Tulcea: Anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil / Imaginile au apărut pe o reţea de socializare

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare.

Stoltenberg anunţă că peste 20 dintre cele 32 de ţări membre NATO vor cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în 2024

News.ro acum o ora
Mai mult de 20 de membri NATO vor îndeplini obiectivul alianţei de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind faptul că aliaţii şi-au crescut cheltuielile militar

Mark Rutte mai face un pas spre șefia NATO. Se declară „prudent optimist” după ce a discutat cu principalul opozant al candidaturii sale, Viktor Orban

Ziare.com acum o ora
Mark Rutte, premierul Olandei, a declarat marţi, 18 iunie, că este „prudent optimist” că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. El a avut dificultăţi în a-l conving

Horoscop pentru marți, 18 iunie 2024. Ziua este favorabilă planificării unor călătorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ar fi bine să faci un pas înapoi, să fii cât mai discret în peisaj și să observi pe îndelete ce se petrece în jurul tău. Chiar dacă ești solicitat în plan socio-profesional sau chiar dacă partenerul de viață te provoacă în fel și chip, mai al

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 3 ore
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Ucrainenii au lovit în forță cu drone. Mai multe depozite petroliere sunt în flăcări în regiunea rusă Rostov

Ziare.com acum o ora
Mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone, marţi dimineaţă, 18 iunie, în oraşul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters. "Potrivit datelor preliminare, nu există victime", a scr

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°