Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL! L-a mâncat de VIU! Vezi cum s-a zbătut pentru viaţa lui, însă nu a reuşit să scape! IMAGINI ŞOCANTE

Publicat in Cancan, marți 24 septembrie 2013 ·

Astfel de imagini sunt greu de realizat, însă nu imposibil. Un fotograf din Rusia a surprins cele mai tari fotografii pe care le putea face vreodată.

Incredibil, dar adevărat! De multe ori ne întrebăm cum îşi face treaba natura şi realizăm că acest procedeu este brutal.

Un vultur şi-a ales masă de prânz un cerb, pe care a reuşit să-l mănânce de viu. Un fotograf a surprins în sud-estul Rusiei întreaga scenă, care a fost una înfiorătoare, iar imaginile au fost publicate, luna aceasta, în Journal of Raptor Research.

Deşi a încercat să scpae cu viaţă, cerbul nu a putut lupta cu vulturul ale cărei gheare sunt la fel de puternice ca ale unui urs.

Linda Kerley, de la Societatea Zoologică din Londra, a declarat că este pentru prima dată în viaţa când a văzut asemenea imagini. "Acest lucru se întâmplă rar. E ciudat că un vultur atacă un cerb şi îl mănâncă de viu"

Vulturul cântărea 5.400 kilograme, doi metri şi jumătate, iar viteza pe care o are e de 160 de kilometri pe oră.

L.C Citeste despre: cerv , vultur , mancat de viu , rusia vezi comentariile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 34 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 27 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°