Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisoare cu suspendare şi despăgubiri de 20.000 de euro, după accidentul mortal provocat de unul din proprietarii abatorului Nicşan

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 24 septembrie 2013 ·

Un an de închisoare cu suspendare şi despăgubiri morale de 20.000 de euro. Asta au stabilit magistraţii de la Judecătoria Rădăuţi, care s-au pronunţat în cazul accidentului mortal care a fost provocat de Mircea Nicşan, din satul Călineşti Cuparencu, comuna Şerbăuţi, a cărui familie deţine abatorul Nicşan-Călineşti, una din cele mai mari unităţi de profil din judeţ.

Tragedia care a dus la moartea lui Gheorghe Ciubotariu, în vârstă de 63 de ani, s-a produs în septembrie 2010, pe DC 55, în satul Călineşti Cuparencu.

Mircea Nicşan conducea un vehicul cu care transporta strujeni, pe morman aflându-se consăteanul în vârstă de 63 de ani. Cei doi se întorceau, alături de mai multe persoane, de la lucrări agricole, de pe câmp, şi cum nu mai era loc în cabină, bărbatul de 63 de ani s-a urcat pe încărcătură. La o denivelare, rezultă din ancheta poliţiei, bărbatul a căzut din maşină pe carosabil. Victima a suferit un grav traumatism cranio-cerebral, decedând ulterior la Spitalul Judeţean Suceava.

Culpa lui Mircea Nicşan, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, a fost agravată de faptul acesta s-a urcat la volan deşi avea permisul de conducere reţinut. La acea vreme el era cercetat într-un alt dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Judecătoria Rădăuţi a decis, pe 20 septembrie, condamnarea inculpatului la un an de închisoare cu suspendare. Nicşan a primit un termen de încercare de trei ani, în care nu mai are voie să comită vreo infracţiune.

Instanţa a mai decis ca familia decedatului să primească de la asigurator daune morale în cuantum de 20.000 de euro, 10.000 de euro pentru soţia defunctului şi câte 5.000 de euro pentru cei doi fii ai bărbatului. De asemenea, încă 10.000 de lei ar mai trebui achitaţi drept daune materiale, în contul cheltuielilor pentru spitalizarea şi înhumarea victimei.

Decizia nu este definitiv

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°