Consorţii din trei ţări sunt interesate să investească în construirea unui aeroport de mici dimensiuni la Târgu Jiu. Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că se poartă discuţii cu oameni de afaceri din China, Italia şi din Austria, care doresc să se implice în realizarea investiţiei. Există teren pentru acest lucru - un izlaz de la marginea municipiului Târgu Jiu, în zona de nord, lângă comuna Stăneşti, respectiv în localitatea componentă Ursaţi. Aici a mai funcţionat în trecut o bază aeriană militară, în perioada conflagraţiilor mondiale, dar şi utilitară, în perioada comunistă. Aşadar, autorităţile şi investitorii trebuie doar să rezolve problema finanţării şi a avizelor necesare. Potrivit lui Ciprian Florescu, în acest sens a şi fost depus la Ministerul Dezvoltării un studiu de prefezabilitate. În cazul în care nu se vor găsi investitori care să construiască miniaeroportul, atunci se are în vedere accesarea de fonduri europene. Încă de pe vremea lui Nicolae Mischie s-a încercat ridicarea unui aeroport pe amplasamentul fostei baze aeriene militare, însă totul a rămas la stadiul de proiect.
Consorţii din trei ţări sunt interesate să investească în construirea unui aeroport de mici dimensiuni la Târgu Jiu. Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că se poartă discuţii cu oameni de afaceri din China, Italia şi din Austria, care doresc să se implice în realizarea investiţiei. Există teren pentru acest lucru - un izlaz de la marginea municipiului Târgu Jiu, în zona de nord, lângă comuna Stăneşti, respectiv în localitatea componentă Ursaţi. Aici a mai funcţionat în trecut o bază aeriană militară, în perioada conflagraţiilor mondiale, dar şi utilitară, în perioada comunistă. Aşadar, autorităţile şi investitorii trebuie doar să rezolve problema finanţării şi a avizelor necesare. Potrivit lui Cipri