A trecut aproape neobservată, strivită de focul de paie numit Scandalul Maria Grapini, declaraţia Rovanei Plumb, ministrul Mediului, în faţa Comisiei parlamentare speciale pentru avizarea Proiectului de Lege Roşia Montană.

În procesele din America, pe care noi, românii, din nefericire sau, poate, din fericire, le trăim doar ca telespectatori, îşi face apariţia la un anumit moment, ceea ce se cheamă un martor cheie.

Depoziţia respectivului martor, găsit fie de Acuzare, fie de Apărare, după cum vrea scenaristul, joacă un rol determinant în verdictul final dat de juraţi.

Conştienţi că orice comparaţie e simplistă, vom spune că intervenţia Rovanei Plumb în cadrul lucrărilor Comisiei are în verdictul Parlamentului rolul decisiv pe care-l joacă, în procesele cu juraţi din SUA depoziţia martorului cheie.

Comparaison n’est pas raison, zice o vorbă franţuzească, valabilă şi la noi, pe malurile Dîmboviţei, chiar în varianta de pe malurile Senei.

Compararea intervenţiei Rovanei Plumb cu depoziţia din filmele americane şchioapătă.

Şi nu pentru că, spre deosebire de martorul cheie, distinsa n-a venit păzită de poliţişti, ca să nu fie împuşcată în drum spre momentul culminant al peliculei, ci pentru că rolul ei n-a fost cel de a convinge Comisia.

Asta deoarece, aşa cum am mai scris, Comisia specială era convinsă că trebuie să avizeze pozitiv Proiectul de Lege cu mult înainte de momentul de marţi, 24 septembrie 2013, înainte chiar de a fi înfiinţată.

Intervenţia Rovanei Plumb joacă rolul depoziţiei martorului cheie nu în Procesul numit Roşia Montană, ci în Procesul, mult mai palpitant, al dibuirii a ceea ce se ascunde în spatele întregii tărăşenii cu Legea trimisă la Parlament, cînd era suficientă o Hotărîre de Guvern, cu înfiinţarea Comisiei speciale, cu alte fapte din afacerea Roșia Montană. @