La mina Barza-Brad, din Munţii Apuseni, s-au folosit cianuri zeci de ani. Nimeni n-a murit şi s-a pescuit mereu în Crişul alb. Astăzi, la nouă ani de la închiderea exploatării aurifere, oamenii îşi trăiesc viaţa cu o modestie demnă.
Așa arată astăzi intrarea în mina de aur de la Barza-Brad. Apa a inundat absolut toate galeriile
Sursa: NICU DÎRDÎIAC
În anii ’30, mina de aur de la Barza-Brad era una din cele mai productive din lume. Romanii și-au dat seama de acest fapt cu 2000 de ani în urmă!
La intrarea în micuţul municipiu transilvănean de la poalelele Munţilor Metaliferi un obelisc stingher, vopsit în galben şi negru, pe soclul căruia sunt inscripţionate două ciocane încrucişate, îţi arată că ai ajuns într-un oraş de mineri. În fapt, aici a fost, până nu demult, epicentrul mineritului aurifer din Apuseni.
Romanii au scos aurul cu dalta din mâna sclavilor, austriecii şi ungurii l-au adus la suprafaţă cu truda localnicilor, capitaliştii interbelici i-au motivat pe oameni să muncească pentru ei şi, în epoca modernă, comuniştii au rentabilizat la maxim exploatarea. N-a murit nimeni de la cianura folosită la purificarea aurului de aproape 80 de ani, vegetaţia n-a fost afectată, iar apele au avut tot timpul peşti.
După ’90, minele cu rezerve de aur, argint, cupru, plumb şi zinc din Roşia Poieni – Alba, Ilba, Nistru, Săsar şi Cavnic – Maramureş, Certej -Hunedoara, Mănăilă - Suceava, Moldova Nouă - Caraş-Severin şi Bălan – Harghita s-au închis pe rând, dar oamenii vieţuiesc în continuare. La fel s-a întâmplat şi cu ortacii de la mina Barza – Brad.
N-au mai avut parte de "Noroc bun"!
La zece dimineaţa, în centru e forfotă ca pe Magheru, în Capitală. Şoseaua principală arată ca un Wall Street în miniatură. Doar că lumea nu prea se înghesuie la bancomate. În ţara aurului, un magazin de bijuterii, botezat pompos Millenium
