Scris de Veronica Bursaşiu - „Mi-am slujit şi slăvit prin munca mea, neamul, cultura şi istoria sa”, este una dintre convingerile sufleteşti ale sculptorului.

„Să gândeşti ca un demiurg, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav”, spunea Brâncuşi. Acest spirit este prezent şi în atelierul sculptorului Cornel Durgheu. Dublat de unul care emană prin toţi porii o puternică apartenenţă la acest neam. „Istoria neamului meu românesc în drumul său către libertate şi emancipare a avut un caracter ciclic: munca, lupta, suferinţa şi speranţa”, mărturiseşte artistul.

Şi-a descoperit talentul pentru artă încă de la şase ani. „La mine în sat, când ploua se făcea tină. Împreună cu alţi copii ne jucam în stradă şi făceam aşa un fel de cubuleţe de noroi. Ale mele erau cele mai frumoase. Îmi ieşeau cel mai bine. Le şi sculptam cu cuţitul de lemn cu care ne curăţam încălţările de noroi. Apoi, prin clasa a V-a desenam hărţi pentru toţi copiii din clasă. Observaseră ei că îmi ieşeau foarte bine formele de relief”, povesteşte artistul. „Implicarea într-o tentativă de a contura personalitatea complexă a sculptorului şi dascălului Cornel T. Durgheu are ca temei o cunoaştere de durată a freamătului său fertil care i-a asigurat o binemeritată notorietate. Este genul de personaj robust, lucid, ambiţios, familiarizat de timpuriu cu rosturile fundamentale ale vieţii”, spune profesorul universitar doctor Negoiţă Lăptoiu, care explică de unde vine „îndârjita ancorare în specificul unei identităţi naţionale”, care poate suna ciudat „într-o vreme a proliferării tendinţelor globalizante”.

În climatul pur şi izbăvitor al rusticului autohton din zona de vest a Bihorului „i s-a cimentat profund în gând şi simţire un niciodată părăsit sentiment al iubirii de neam şi ţară. S-a dorit şi a devenit un memorabil interpret al acestui sentiment care stă la îndemâna doar celo